Iată că venim cu un nou studiu de caz ca să îți povestim cum a fost gândită și cum a decurs campania de promovare pentru admiterea în anul universitar 2022-2023, la nivelul întregii Universități din Brașov, în care ne-am axat pe promovarea admiterii la programele de licență.
Partea interesantă este că am pornit de la un mic curs susținut la începutul anului împreună cu echipa de comunicare a Universității în care am prezentat tipurile de campanii disponibile, strategia de comunicare pe baza unui funnel de comunicare și, implicit, structura campaniilor.
La început am stabilit că perioada de comunicare va fi de 4 luni, premergătoare admiterii propiu-zise, dar mesajele au fost structurate pe etape diferite.
Am avut o comunicare generală pentru primele două luni despre beneficiile înscrierii la UNITBV și mutării în Brașov. Targetarea s-a făcut în funcție de datele și statisticile furnizate de UNITBV, astfel încât să atingem bazinul demografic țintit de Universitate (core target-ul au fost elevii de liceu aflați în ani terminali).
Trimiterea s-a făcut pe acest site: https://admitere.unitbv.ro/
Pentru perioada de pre-admitere, mesajele au fost schimbate astfel încât să punem mai mult accent pe oferta Universității privitor la programele de studii. Așa că am început retargetarea utilizatorilor din prima etapă, iar linkul de destinație a fost mutat spre aplicația de înscrieri: https://apps.unitbv.ro/inscrieri/public/index.php
Apoi, pentru perioada de admitere, mesajele au fost puternic orientate pe CTA de înscriere, targetând strict persoanele care au interacționat în etapele anterioare.
Optimizarea campaniilor a fost realizată pe leaduri, persoane care își deschideau un cont necesar demarării înscrierii. Cu alte cuvinte, aceasta a fost partea cea mai importantă pentru noi, pentru a putea identifica numărul celor interesați.
În campaniile de Google au fost targetate cuvinte cheie prin care se urmărea interesul spre anumite facultăți din cardul Universității (mecanică, inginerie tehnologică, inginerie electrică, drept, silvicultură, medicină, etc.) și, pornind de aici, au fost targetate căutările specifice acestor facultăți, dar și mai specific din Brașov, link-urile de destinație schimbându-se, deci fiind acum specifice fiecărei facultăți în parte.
TikTok
În cazul TikTok, au fost doar 2 luni de campanii generale cu clipuri de prezentare a Universității, pentru a demara, mai degrabă, un test care să ne ajute în crearea campaniilor viitoare.
Rezultatele aici, cel puțin la nivel de costuri, au fost foarte bune și, cu siguranță, va rămâne un canal pe care să ne axăm mult mai mult pe viitor.
Mesajul central a fost gândit astfel încât să legăm UNITBV de Brașov ca oraș, pentru că, dincolo de nevoia de a urma o facultate bună, viitorii studenți caută să trăiască pe perioada studenției într-un oraș cu multe oportunități și aproape de natură.
Am colaborat foarte bine cu echipa de comunicare a UNITBV care a creat mesajele ce au derivat de aici, împreună stabilind structura și strategia generală.
Suntem extrem de recunoscători pentru întreaga experiență, dar mai ales pentru deschiderea și modul în care ei s-au adaptat unei campanii de genul acesta. Abia așteptăm să mai colaborăm și în viitor pentru că am rămas impresionați de aceste schimburi de experiențe noi pe care ne dorim să le mai cultivăm și de acum încolo împreună.
Este important de spus aici că a trebuit mereu să fim foarte atenți, de altfel ca întotdeauna în astfel de situații, la partea de tracking în Facebook, Analytics și Google Ads. Totul s-a realizat și testat la început, cu mult timp înainte de a începe campaniile propriu-zise, iar acest lucru a asigurat ca abordarea și structura să funcționeze așa cum trebuie.
Un mare atuu pentru succesul campaniei a constat în faptul că toată înscrierea s-a făcut online, cu toate documentele necesare, având loc ulterior validarea lor, practic a fost totul la un loc.
Deși aplicația nu ne-a permis să facem tracking și pe finalizarea înscrierii, pentru că asta presupunea trimiterea tuturor documentelor și formularelor și era imposibil să putem monitoriza totul, avem câteva date concrete deja confirmate:
– 10% rată de conversie (din cei care au intrat pe reclamă, 10% sunt cei care au și deschis cont)
– 40% creștere a numărului de accesări pe site față de anul precedent
– 11% creștere a numărului de înscrieri efective (conform datelor primite de la UNITBV)
Abia așteptăm să venim și anul viitor cu idei fresh de implementat alături de echipa de comunicare UNITBV cu care am funcționat foarte bine ca întreg, acesta fiind, de altfel, și marele merit al acestei experiențe.
Vom povesti și atunci despre strategia noastră, însă, până una-alta, ține aproape, iar dacă ai nevoie de ajutor pe tot parcursul derulării propriilor campanii, apelează la noi atât pe partea de consultanță, strategie, Facebook Ads, Google Ads, cât și pe partea de TikTok Ads, pentru ca tot conținutul tău să ajungă la cât mai multe persoane și să producă rezultatele așteptate.