Idei de postări pentru Facebook și Instagram

Calendarul tău editorial a rămas fără inspirație. Două întrebări îți tot răsună în minte:

  • Ce mai postez pe Facebook?
  • Dar pe Instagram?

Probabil, în acest moment, crezi că ai epuizat toate ideile. Dar nu e adevărat. Stai pe aproape și citește articolul până la final.

O să-ți oferim mai multe tips&tricks și idei de postări pentru rețelele tale sociale preferate, Facebook și Instagram.

Și, dacă ai o afacere pe care vrei să o crești rapid, află ce fel opțiuni de promovare ți s-ar potrivi mai bine dintre Facebook, Instagram sau Google Ads. 

Facebook și iar Facebook

Conform ultimelor statistici de pe Hootsuite, Facebook:

  • are 2.74 miliarde de utilizatori în întreaga lume;
  • este a treia cea mai vizitată platformă, după Google și YouTube;
  • și a doua cea mai descărcată aplicație.

Practic, sunt șanse ca cel puțin 2 din 3 oameni pe care îi cunoști să aibă un cont activ de Facebook.

Ce-ți spune asta?

Că trebuie să fii prezent activ pe Facebook, indiferent dacă ai o afacere sau vrei să îți creezi un brand, iar postările pe care le faci să fie relevante pentru publicul tău țintă.

Idei de postări pentru Facebook

Uite câteva idei de postări pe Facebook care o să-ți împrospăteze calendarul editorial în doi timpi și trei mișcări.

Creează postări care să-ți umanizeze brandul sau afacerea.

idei de postari pentru facebook

Nu trebuie să mai spunem faptul că, pentru o afacere sau pentru un brand, promovarea online pe rețelele sociale, cum ar fi Facebook, este foarte importantă. De aceea, dacă ai nevoie de ajutor, apelează la servicii de Facebook Ads pentru afacerea ta, care pot face diferența în strategia ta de promovare.

Pe lângă o strategie de promovare bine pusă la punct, trebuie să creezi o conexiune cu potențialii clienți și nu numai cu ei.

Era B2B și B2C a apus, conform lui Philip Kotler. Acum e timpul pentru H2H (human-to-human).

Dar gata cu teoria.

Ce ar trebui să conțină niște postări prin care audiența să empatizeze cu afacerea ta și să-ți umanizeze brandul?

Fotografii cu membrii echipei tale

Este important ca, de cealaltă parte a ecranului, consumatorii să știe că au de-a face tot cu oameni. Poți prezenta fiecare coleg în parte, cu ce se ocupă, ce-i place să facă sau ce nu-i place.

Dacă adaugi și niște selfie-uri de la locul de muncă, e perfect. Însă, îți recomandăm să eviți pozele stock, deoarece nu transmit nicio emoție și, astfel, poți îndepărta audiența.

Deci, cu cât fotografiile sunt mai naturale, cu atât mai mult vei avea de câștigat.

Fotografii sau filmulețe scurte cu produsele tale

O postare de acest tip crește engagementul, mai ales dacă produsul tău este prezentat în momentul utilizării de către client, deoarece transmite încredere, atât în produs cât și în ceea ce faci tu.

ce sa mai postezi pe facebook

Și, dacă tot suntem la capitolul short-videos, pe lângă ideile de mai sus, poți crea și un filmuleț de tip how it’s made?. Probabil, când dai scroll în feed și îți apare un video asemănător, și tu te oprești să-l vizionezi. Nu?

Vizualuri cu tips&tricks

Să presupunem că ești fotograf de portrete și vrei să creezi acea conexiune cu audiența de care vorbeam mai sus. Cum faci asta?

Poți avea vizualuri cu propoziții scurte, clare, însoțite de un design minimalist, ca să nu distragi atenția de la informație.

Oferă sfaturi simple, pe care oricine le-ar putea pune în aplicare imediat. De exemplu: Folosește o veioză pentru portrete cu tentă dark&spooky sau Pentru portrete perfecte, pune tot timpul focusul pe ochii modelului.

Mai mult, poți face o întreagă serie. Alege-ți o zi din săptămână, pentru a-ți obișnui audiența și postează, de preferat, la aceeași oră, pentru a crea un automatism.

Postări tip teasing

Acestea merg foarte bine și produc engagement bun, mai ales când ai un produs nou de lansat, fie el newsletter, curs sau altceva. Și, pentru a ajunge la audiența care să facă diferența în conversii, poți apela cu încredere la o campanie de Facebook Ads.

Instagram, platforma perfectă pentru ads

Același Hootsuite ne povestește că Instagram:

  • este al patrulea cel mai vizitat site, după giganții Google, YouTube și Facebook;
  • 90% dintre useri urmăresc cel puțin o afacere sau un brand;
  • 50% dintre useri sunt mult mai interesați de un brand după ce văd o reclamă pe Instagram.

Idei de postări pentru Instragram

Dacă am răspuns la prima întrebare de la începutul articolului, hai să răspundem și la cea de-a doua.

Cum facem cu Instagramul? Aici ce mai postăm, în afară de poze cu filtre interesante și flat-lay photos?

idei de postari pe instagram

Hai să vedem.

Începe cu postări tip carousel

Cei de la Social Insider au realizat, în parteneriat cu Bannersnack, un studiu care arată că postările de tip carousel au performanțe de top pe Instagram. Și, dacă ai o echipă de nădejde care să te ajute cu o campanie de Instagram Ads, fii sigur că postările tale vor ajunge la audiența care trebuie.

Similar cu ideea de postare de la Facebook, setează un carousel cu informații din domeniul tău de activitate, cu hacks și tips&tricks.

Sau creează un carousel cu valorile brandului tău, cu ce te inspiră. Și, în ultimul slide, include un CTA sau o întrebare, pentru a intra în legătură cu comunitatea ta.

Fă videoclipuri scurte tip making-of și sneak-peak

Un videoclip de tip sneak-peek merge tot pe principiul teasingului, trezind interesul în legătură cu ce ai de oferit, doar că este mai dinamic.

Iar surpriza este un trigger emoțional foarte puternic, care merge mână-n mână cu dorința de urmări mai departe contentul brandului respectiv. Ca să descoperi despre ce e vorba.

Videoclipurile de tip making-of sunt și ele foarte interesante și trezesc curiozitatea. E ca atunci când erai mic și dezasamblai un pistol de jucărie să vezi cum funcționează.

Același principiu merge și aici.

De exemplu, dacă ai o afacere cu produse handmade, fă un scurt video cu împletirea unei brățări sau crearea unei broșe. Comunitatea e mai mult decât încântată să vadă procesul.

Giveaway

Sigur ai câștigat și tu ceva la un giveaway. Sau ai participat. Nu ți-a plăcut experiența?

Pe lângă faptul că un giveaway este modalitatea perfectă de a te conecta rapid cu comunitatea ta sau de a atrage și o altă audiență, acest tip de postare îți poate oferi un engagement destul de bun.

ce mai postezi pe instagram

În plus, tu faci regulile. Userii îți pot da follow, tag sau orice altceva le ceri tu.

Însă, ai grijă la acest tip de postare. Sunt mulți useri care îți dau follow și apoi, după ce concursul s-a terminat, dau unfollow.

Așadar, trebuie să ai grijă la ce fel de audiență ajungi. De obicei, giveaway-urile atrag așa numiții vânători de concursuri și tu nu ai nevoie de așa ceva. Ai nevoie de o audiență stabilă, care să fie interesată de tine, de afacerea ta și de conținutul tău.

De ce Instagram Ads?

Pentru că:

  • ajungi imediat la audiența care te interesează;
  • campania de Instagram Ads este implementată de oameni cu experiență în domeniu;
  • ajungi mai repede la conversii decât în mod organic.

Concluzii

Pentru idei de postări pe Facebook și Instagram, fii atent la ce oferi și adaptează-ți conținutul în așa fel încât să ajungă la audiența ta.

Și nu uita, fotografiile și videoclipurile perfecte nu ajută întotdeauna la stabilirea unei comunități stabile. Dar un pic de creativitate și o notă de personalitate, da.

Ne revedem data viitoare cu mai multe inside-uri din lumea digitalului.