Pentru noi, cei care lucrăm în mod direct cu domeniul marketingului online, schimbările rapide și capacitatea de adaptare la noi tendințe nu reprezintă o noutate. Deși, cu siguranță ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani depășește cu mult ceea ce puteam specula la început de pandemie.
Chiar și acum, când lucrurile se îndreaptă spre normalitate, discutăm despre adaptarea la noua normalitate. Pentru că pandemia nu avea cum să nu lase urme. Au simțit asta businessurile direct afectate de restricții, precum și afacerile care au învățat din mers cum să se adapteze noilor trenduri din piață.
Așadar, ce ne poate rezerva anul următor dacă nu noi provocări? Ei bine, da; la orizont ne așteaptă trenduri noi care vor influența în mod direct atât agenția de perfomance marketing cât și rețetele de promovare aplicate clienților.
Despre care sunt aceste trenduri și cum să îți aliniezi campaniile de promovare online am discutat în articolul de astăzi.
Anul care stă să vină va fi cel în care autoritatea brandului va conta cel mai mult. Cum comunică el, cum se poziționează față de publicul său țintă și cum reușește să ajungă în atenția potențialilor clienți.
O reclamă Facebook sau un anunț Google nu vor mai fi de ajuns. În 2022 va conta, mai mult ca niciodată, o strategie de marketing unitară care să vizeze atât o indexare organică cât mai eficientă cât și campanii de publicitate capabile să sensibilizeze cu adevărat.
Altfel spus, ne reîntoarcem la calitatea serviciilor oferite și la crearea unei comunități în jurul brandului.
Iată ce va trebui să faci:
Da, va fi important să știi să creezi conținut engaging pe social media. La fel de important va fi să înțelegi schimbările algoritmilor de indexare și să aliniezi website-ul la noile reguli. Însă nu totul se va rezuma la asta.
Comunicarea trebuie să fie unitară, indiferent de canalele de distribuție folosite. Atât promovarea online cât și cea offline trebuie să valorifice aceleași valori și obiective. Vezi în clienții tăi parteneri și încearcă mereu noi metode prin care să-i fidelizezi.
Este important să creezi autoritate brandului. Să transmiți emoție și să identifici atât nevoia din piață, precum și temerile clienților tăi. Demonstrează că poți oferi servicii de calitate și că ești aproape de audiența ta.
Desigur, înainte de a face toate acestea, ai nevoie să ajungi în atenția tuturor. Așa că, investește în campanii plătite Facebook Ads, Google Ads sau Instagram Ads. Dar nu uita de prezența în motoarele de căutare și de acele cuvinte cheie care îți pot aduce un trafic constant pe website.
Inteligența artificială nu mai este o noutate. Ea este realitatea pe care o trăim cu toții. Că ne raportăm la device-uri inteligente care ne fac viața mai ușoară sau că ne bucurăm când un simplu tool ne gestionează inteligent o campanie de publicitate, totul se rezumă la AI.
În 2022 agenția de performance marketing va fi nevoită să folosească toate resursele inteligente care pot îmbunătăți indicatorii de performanță așa cum sunt ROI și ROAS.
Să fie la curent cu serviciile Google și să aplice acele rețete de care businessul în cauză are nevoie. Ți-am vorbit deja pe blog despre avantajele Google Discovery și chiar despre manual și automatic placements.
Cât despre afacerile propriu-zise, ele vor trebui să valorifice inteligența artificială pentru a rămâne în atenția publicului țintă. Căutările vocale, adaptarea conținutului pentru a răspunde unor căutări prin voce și folosirea unor programe care să automatizeze procesul de vânzare/cumpărare vor fi o necesitate tot mai pronunțată.
Deja știm că user generated content este o adevărată mină de aur pentru orice afacere. Ei bine, acest tip de conținut poate fi gestionat mult mai ușor prin tool-uri AI, așa cum este de exemplu un simplu chatbot care urmează intențiile și nevoile publicului țintă.
Pandemia a schimbat modul în care căutăm informație. Totul s-a mutat preponderent în mediul online. Iar întoarcerea la normalitate nu va presupune că tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani va fi șters cu buretele.
Majoritatea evenimentelor vor rămâne hibrid. Asta înseamnă că și campaniile tale de marketing trebuie să urmeze aceeași direcție. Organizează sesiuni live, nu uita nici de promovarea offline. Rămâi aproape de clienții tăi, în mediile în care aceștia se află.
Folosește canalele Social Media, investește în conținut video. Identifică așteptările clienților de la brandul tău și transformă-le în campanii de promovare.
Cam acestea au fost și direcțiile discutate cu ocazia anunțului și prezentării conceptului Metaverse. O adevărată comunitate hibrid unde prezența fizică va trece în plan secund. Experiența în sine este cea care contează cel mai mult și nu simpla prezență a oamenilor în cadrul unui eveniment anume.
Tot pandemia ne-a arătat că oamenii sunt dornici să sprijine afacerile locale. Să fie alături de inițiativele care aduc beneficii societății.
Organizațiile nonprofit și asocierea brandurilor cu inițiative sociale vor aduce beneficii pe termen mediu și lung.
Sigur, important nu este să anunți că sprijini o organizație nonprofit. Va conta implicarea ta directă și susținerea proiectelor. O viziune comună, cu impact social prin care să sensibilizezi cu adevărat publicul țintă.
TikTok este platforma care se bucură de o popularitate în creștere în rândul publicului din România. Da, vorbim de principiu de un public preponderent tânăr însă, să nu uităm că cei mai importanți creatori de conținut și formatori de opinie sunt prezenți în această platformă.
Pe scurt, vei avea nevoie de promovarea pe TikTok. Fie prin profile proprii pentru o bună expunere a brandului, fie prin asocierea cu parteneri din rândul influencerilor. Sigur, rețeta de promovare va depinde în funcție de specificul de business, de profilul publicului țintă și de serviciile oferite. Un lucru este cert: dacă vrei să rămâi competitiv trebuie să te adaptezi și să faci față schimbărilor din piață.
Trendurile noi din marketing pentru anul 2022 nu vorbesc despre nimic ieșit din comun. Este de ajuns doar să arunci o privire asupra modului în care funcționează societatea actuală. Iar cel mai bun studiu de caz ești chiar tu.
Ceea ce vrem să spunem este că vei avea nevoie de deschidere către nou și inovație. Inteligența artificială este o prezență tot mai vie în viața fiecăruia dintre noi. Cu siguranță ea nu trebuie să lipsească din serviciile tale online.
Comunică unitar cu clienții tăi și generează comunități în jurul brandului. Fii prezent pe toate canalele folosite de publicul tău țintă, empatizează atât cu nevoile, cât și cu temerile sale.
Desigur, creează întotdeauna conținut de calitate. Dacă el este apreciat de utilizatori cu siguranță va fi apreciat de motoarele de căutare și recomandat și altora.
Cât despre metodele de promovare de care ai nevoie, hai să povestim mai multe. Te așteptăm cu un audit gratuit Google Ads sau cu un audit gratuit Facebook Ads. În rest, ne revedem pe blog.