Campanii de brand protect: de ce e bine să-ți protejezi propriul brand

Știi, cu siguranță, că un brand puternic se construiește cu efort și răbdare.

Pe lângă un logo sugestiv, un slogan recognoscibil și alte elemente ce țin de crearea unui brand (in)credibil, trebuie să folosești metodele de promovare potrivite.

Și, desigur, să colaborezi cu o echipă de specialiști care să te ajute să iei deciziile potrivite, la costurile cele mai bune.

Dar, în afară de campaniile de promovare, de care am discutat și cu alte ocazii, acum trebuie să vorbim și de campaniile de brand protect.

Așa că, nu pleca.

În cele ce urmează, vom discuta despre:

  • importanța brandului;
  • despre campaniile de awareness;
  • de ce e recomandat să-ți protejezi propriul brand.

Importanța brandului și percepția consumatorului

Așa cum vorbeam mai sus, pentru a construi un brand solid, care să iasă în evidență, e nevoie de un efort susținut.

Dar de ce e brandul atât de important?

Gândește-te că e carte de vizită a afacerii tale.

Brandul reprezintă, practic, personalitatea business-ului tău.

Înglobează experiența clientului cu afacerea ta, felul în care tu anticipezi nevoile acestuia, ceea ce te diferențiază de alții, un tone of voice ușor de recunoscut, percepția consumatorului.

Iar o strategie de branding ar trebui să fie unul dintre pilonii principali ai afacerii tale. Trebuie să știi:

  • cine ești;
  • care sunt valorile tale;
  • de ce exiști pe piață;
  • ce vrei să obții.

Fără toate aceste elemente puse la punct, riști să te pierzi printre alte afaceri asemănătoare.

Trebuie să fii diferit. Să comunici mesajul brandului tău clar.

Ca să nu mai vorbim de percepția consumatorului asupra brandului tău.

Ca să înțelegi și mai bine importanța acesteia, gândește-te la următoarele categorii:

  • brand pozitiv;
  • brand neutru;
  • brand negativ.

Cu siguranță îți dorești ca brandul tău să se afle în categoria pozitivă, adică toți consumatorii sau potențialii clienți să aibă o percepție bună despre el.

E de la sine înțeles că nu vrei să fie considerat neutru (consumatorii tăi să nu aibă nicio părere despre el) sau negativ (percepția despre brandul tău să fie slabă.)

Pe scurt, trebuie să ai în vedere că oamenii vor asocia produsele cu brandul pe care tu ți-l construiești.

Degeaba produsele tale sunt minunate dacă ambalajul nu e ce trebuie.

Campanii de brand awareness

Am văzut cât de important este brandul și percepția pe care o au consumatorii în legătură cu el.

Însă poți să ai un brand incredibil, cu o identitate vizuală super, mesaj clar și tot tacâmul.

Să fie totul perfect.

Dar dacă segmentul de public la care tu vrei să ajungi nu știe nimic despre el? Care e soluția?

Campaniile de brand awareness, desigur.

Dacă ai o afacere la început de drum, îți recomandăm acest tip de campanie. Așa, vei ajunge rapid la publicul tău țintă, iar potențialii clienți se vor obișnui cu brandul tău dinainte să-ți testeze produsele.

Află și de ce Instagram Ads sunt soluția perfectă pentru brand awareness.

Pe lângă beneficiile de mai sus, campaniile de brand awareness implementate corect te ajută să ții legătura cu publicul tău, te poziționează mereu în fața competitorilor și cresc conversiile.

Ce sunt campaniile de brand protect

Să presupunem că tu ai un brand bine pus la punct din toate punctele de vedere.

Ai fost conștient de la început de importanța acestuia și ai investit în campanii de brand awareness.

Poate te-ai folosit de Instagram Ads, de exemplu, să crești vizibilitatea brandului. Sau ai implementat campanii Google Ads.

Orice ai făcut în acest sens, felicitări! Înseamnă că-ți pasă de afacerea ta și vrei ca ea să evolueze.

Dacă ai ajuns până aici și totul pare că merge conform strategiei, trebuie să discutăm de un lucru important.

Și cum prevenția e mama înțelepciunii, îți recomandăm să ții cont de campaniile de brand protect.

În primul rând, haide să stabilim ce sunt acestea.

Atunci când vorbim de o campanie de brand protect, ne referim la o campanie care are un set de keywords ale brandului (plus variații ale numelui de domeniu al site-ului web), precum și reclame cu elemente de diferențiere ale acestuia.

Pe scurt, dacă derulezi o astfel de campanie, poți licita pentru expresiile ce conțin numele brandului pe care tu îl deții.

Campanii de brand protect și protecția brandului tău

Ok, ok, acum poți spune: și pe mine cu ce mă ajută toată treaba asta?

Să vedem împreună cum funcționează.

Să zicem că site-ul tău se numește ,,Echipamente foto.ro¢¢.

Clienții tăi pot căuta ,,echipamente foto romania”, ,,DSLR ieftine echipamente foto” sau „aparate foto ieftine echipamente foto” etc.

Concurența poate licita pentru toate expresiile care conțin ,,DSLR ieftine” sau ,,aparate foto ieftine” și așa, anunțurile lor apar în SERP înaintea anunțurilor tale.

Iar tu rămâi fără clienți.

Ca să nu mai vorbim de perioadele aglomerate, cum ar fi sărbătorile.

Poate nu ți se pare mare lucru să licitezi, în perioadele liniștite, numele brandului tău. Mai ales dacă acesta are o poziție bună în rezultatele Google.

Însă de Paști, Crăciun sau Black Friday, o campanie de brand protect e mai mult decât necesară.

Cu ajutorul ei, ai control în ceea ce privește personalizarea mesajului și adaptarea companiilor pe curente.

Plus, dacă apelezi la o campanie de brand protect, poți direcționa traficul acolo unde vrei. Adică pe site, pentru a putea finaliza conversia.

Ce trebuie să reții

Pentru a crește un brand solid și a-i crește vizibilitatea, ai nevoie de campanii de brand awareness.

Pentru a-ți securiza brandul și a te sigura că totul merge conform strategiei tale, apelează cu încredere la o campanie de brand protect.

Aceasta nu numai că te va ajuta să-ți protejezi conversiile, dar vei avea mai mult control asupra elementului de personalizare al anunțurilor.

Și, dacă ai nevoie de ajutor pentru implementarea unei astfel de campanii, nu uita că specialiștii The Pharmacy sunt aici pentru tine.