Cum te ajută campaniile Facebook Ads în indexarea SEO

În ziua de azi, un business fără prezență online are șanse mult mai mici de a ajunge la clienții la care visează. Așa că, o strategie de promovare bine pusă la punct, precum și tool-urile potrivite, pot face o mare diferență în ceea ce privește conversiile. Și nu doar conversiile, cât și notorietatea brandului sau a business-ului tău.

Analiză gratuită campanii Facebook Ads!
Solicită acum Audit Gratuit!

Dacă vrei să te convingi, o să povestim mai multe despre promovarea online. În plus, o să vedem cum campaniile Facebook Ads te ajută în indexarea SEO.

De ce să alegi Facebook Ads

Facebook are 2.74 miliarde de utilizatori activi în întreaga lume, conform ultimelor statistici de pe Hootsuite. Așa că, o bună parte din audiența ta se regăsește pe această rețea de socializare. O veste bună, nu-i așa?

Normal că datorită acestei extinderi fără precedent, a apărut și serviciul de Facebook Ads. Unii specialiști spun că este una dintre cele mai rapide metode de a ajunge la conversii de invidiat. Alții susțin că nu e chiar atât de rapid. Părerea noastră este că adevărul se află undeva la mijloc.

Da, poți ajunge mult mai repede la potențialii clienți cu ajutorul unei campanii de Facebook Ads, în comparație cu alte metode de promovare. Ceea ce o face din start o alternativă mult mai potrivită.

idei postari facebook instagram

Însă, pentru a ajunge la rezultate bune, cheia este atenția la detalii, know-how-ul și eficientizarea. Nu trebuie să știi doar cum să-ți creezi audiențele în Facebook Ads. Sunt mai multe lucruri de care trebuie să ții cont. Hai să le aflăm pe rând, împreună.

Ce presupune o campanie de Facebook Ads

Trebuie să fii conștient că implementarea unei campanii de Facebook Ads este destul de complexă și cere monitorizarea rezultatelor și optimizare continuă.

Alături de o agenție Facebook Ads care știe să gestioneze bugete, cu o experiență demonstrată, nu ai de ce să-ți faci griji. Totuși, dacă alegi să implementezi singur o campanie de Facebook Ads, trebuie să ții cont de următoarele lucruri:

  • setarea obiectivului;
  • stabilirea bugetului;
  • perioada de rulare a reclamei;
  • definirea audienței;
  • vizualurile pe care le vei folosi;
  • textele de copywriting;
  • optimizare continuă.

Și, pe lângă checklist-ul de mai sus, trebuie să faci și documentarea privitoare la politica de advertising a Facebook-ului. De ce? Pentru că, dacă tu comercializezi ceva ce nu poate fi promovat pe Facebook, reclama ta nu va fi acceptată. Așa că, dacă nu știi aceste informații de la început, riști să pierzi timpul cu setarea unei campanii care nu va fi live niciodată.

Cum te ajută campaniile Facebook Ads în indexarea SEO

După ce am stabilit că implementarea unui campanii de Facebook Ads este mai mult decât benefică pentru business-ul tău, hai să vedem cum te ajută în indexarea SEO.

Google încearcă să-ți ofere informații cât mai relevante de fiecare dată când faci o interogare. Așa că este extrem de important să folosești cuvintele cheie potrivite atunci când creezi o campanie de Facebook Ads. Și nu numai.

Facebook Ads, SEO on page și SEO off-page

După cum știi, optimizarea SEO este de două feluri: on-page și off page. SEO on page se referă la procesul de optimizare pe care-l faci pe site-ul tău.

seo anunturi google si facebook

Pe scurt, dacă tacticile pe care le aplici sunt de tip white-hat, atunci vei obține o poziție foarte bună în motoarele de căutare. Procesul de optimizare on page este important deoarece oferă business-ului tău vizibilitatea pe care ți-o dorești, precum și un CTR bun.

Însă nu te poți baza doar pe optimizarea on-page. Acest proces poate dura destul de mult, în comparație cu o optimizare off-page. SEO off-page are același scop cu SEO on-page: o poziție cât mai înaltă în motoarele de căutare. Însă tactica e diferită, așa cum îi spune și numele: optimizarea se face în afara site-ului.

În acest fel, tu ajungi mult mai repede la rezultatele pe care ți le dorești. Cum? Cu ajutorul unei campanii de Facebook Ads. Reclama pe care o creezi trebuie să aibă un link care duce la site-ul tău. Acesta funcționează ca un backlink, fapt ce va contribui la autoritatea lui în motoarele de căutare.

De asemenea, Facebook Ads mai au și alt scop: acela de a redirecționa traficul către site. Și, cu cât motoarele de căutare înregistrează mai multă activitate pe paginile site-ului, cu atât mai bine. Iar dacă intențiile de achiziție ale userilor sunt valorificate prin conținutul de pe site, atunci și numărul conversiilor va crește. Și bounce rate-ul va fi din ce în ce mai mic.

Așadar, tot acest mecanism va face ca site-ul tău să fie cât mai  relevant pentru motoarele de căutare. Practic, ai numai de câștigat dacă alegi să implementezi o campanie de Facebook Ads.

În loc de concluzii

De ce să implementezi o campanie de Facebook Ads?

Pentru că:

  • te ajută să-ți crești notorietatea;
  • te ajută să obții lead-uri;
  • produsul tău ajunge la audiența care trebuie.

Dacă ai nevoie de mai multe detalii în ceea ce privește o campanie de Facebook Ads, îți stăm la dispoziție oricând pentru o discuție.

Pe curând!