The Pharmacy > Publicitate online > Local marketing sau cum promovezi afaceri locale în mediul online

Local marketing sau cum promovezi afaceri locale în mediul online

Ai intrat în lumea business-urilor locale și vrei să-ți faci afacerea vizibilă într-un timp scurt?

Încerci tot felul de strategii de outdoor marketing, dar nu ai rezultatele pe care ți le dorești?

Dacă răspunsul este ,,da’’ la ambele întrebări, atunci e cazul să afli mai multe despre promovarea afacerilor locale în mediul online. Pentru că, să recunoaștem, în ultimii ani online-ul a câștigat foarte mult teren în ceea ce privește e-commerce-ul.

Dar hai să începem cu începutul.

Ce este local marketing?

Local marketing sau marketingul regional implică strategii de promovare adresate consumatorilor dintr-o anumită zonă geografică. De exemplu, dacă tu ți-ai deschis business-ul într-un anumit județ al țării, tot procesul de promovare va fi îndreptat spre posibilii clienți din acea zonă.

De ce e indicat să apelezi la această strategie de promovare a afacerii tale? Din două motive:

  • dacă ești la început de drum, ai șanse să te afirmi mult mai repede pe o piață locală;
  • există o foarte mare posibilitate ca persoanele care îți descoperă afacerea să devină clienți recurenți datorită proximității; în plus, dacă serviciile tale sunt ireproșabile, fii sigur că șansele ca aceștia să revină se vor dubla.

Asta înseamnă, pe scurt, local marketing.

idei promovare afacere locala

Citește și despre trendurile în creștere pe piața din România.

Însă cum ajungi de la local marketing la promovarea online a afacerii tale?

Cum îți promovezi afacerea în mediul online

Înainte să răspundem la întrebarea de mai sus, trebuie să stabilim clar un lucru: orice afacere, indiferent de specificul ei, trebuie să aibă prezență online. Indiferent că vorbim de un business la început de drum sau nu.

Este mult mai greu să te afirmi pe piață în ziua de astăzi dacă nu exiști în online. De ce? Pentru că sunt șanse mari ca potențialii tăi clienți să se afle în online. Fie că vorbim de Facebook, Instagram, Google My Business sau efectiv o simplă interogare pe Google, cu siguranță o parte din audiența ta se află la un singur click distanță.

În plus, online-ul poate fi accesat 24/7, față de un magazin fizic, de exemplu. Acest lucru poate însemna multe leaduri și conversii. Doar dacă ai un plan bine pus la punct și o strategie de marketing potrivită.

Cu acest lucru în minte, uite de ce trebuie să ții cont pentru ca serviciile tale să ajungă la oamenii potriviți.

Site de prezentare sau magazin online

Cum spuneam mai sus, sunt șanse extrem de mari ca audiența ta să se regăsească în online. Însă, ca potențialii clienți să-ți achiziționeze produsele, mai întâi trebuie să le prezinți. Și cum poți face acest lucru? Cu ajutorul unui site de prezentare sau a unui magazin online, unde să-ți expui produsele.

Apoi, ca să poți să le prezinți, trebuie să le cunoști îndeaproape.

campanii ppc de sarbatori facebook google

Comercianții care își cunosc foarte bine produsele pe care le vând au succes.

Ei bine, același lucru se aplică și în mediul online. Cu cât îți cunoști mai bine produsele pe care le vinzi, cu atât vei avea mai multe conversii. Dar, ca să demonstrezi că ,,îți cunoști bine marfa’’:

  • descrierile de produs trebuie să fie impecabile – concentrează-te pe beneficiile produselor, nu doar asupra specificațiilor tehnice, și folosește un limbaj relaxat;
  • nu copia descrierile altora, creează texte originale;
  • include fotografii de calitate și nu folosi aceleași fotografii pentru toate produsele.

Promovare pe rețelele sociale

Dacă ai un site de prezentare sau un magazin online, să nu crezi că treaba s-a terminat. Ca să ai rezultate bune, ar trebui să-ți îndrepți atenția și către rețelele sociale.

Însă trebuie să fii atent la specificul fiecărei platforme. Dimensiunea postărilor, precum și tipul de conținut depinde de fiecare platformă în parte. De exemplu, e posibil ca textele postărilor de pe Facebook să nu atragă aceeași atenție pe Instagram pentru că vorbim de audiențe diferite.

Ce poți face în acest caz? Să analizezi cu atenție diferențele de vârstă și așteptările și, după ce tragi concluziile, să-ți adaptezi modul de adresare.

Și, dacă nu ai inspirație și nu știi ce ai putea posta pe rețelele sociale, uite niște idei de postări pentru Facebook și Instagram care să te ajute.

Folosește-te de Google My Business

Dacă vorbim de promovarea unei afaceri locale în mediul online, Google My Business este un instrument pe care trebuie neapărat să-l ai în vedere. Acest tool pus la dispoziție de Google este menit să ajute afacerile la început de drum, mici și mijlocii să fie mai vizibile.

Cu siguranță ai avut nevoie, la un moment dat, de un serviciu care să fie disponibil în orașul în care locuiești. După o interogare pe Google, ai descoperit o listă de business-uri potrivite cerințelor tale.

Dar Google Business mai are o opțiune de care ar trebui să ții cont pe viitor, ca antreprenor: îți poate arăta cele mai apropiate business-uri în funcție de locația ta, dacă în interiorul căutării introduci cuvintele magice ,,near me’’.

campanii google in functie de retele

Așa că, pentru a apărea printre primii la o interogare de acest tip, trebuie să introduci o descriere care să conțină cât mai multe informații și fotografii relevante. În plus, trebuie să fii activ pe platformă și să răspunzi la întrebările care pot apărea.

Optimizare SEO

De cele mai multe ori, optimizarea SEO ar trebui să înceapă din faza de dezvoltare a site-ului. Și, după cum bine știi, avem optimizare SEO on page și optimizare SEO off page. Îți recomandăm să ții cont și să implementezi strategii pe ambele direcții dacă vrei să ai rezultate excelente.

În plus, îți mai vindem un pont: campaniile Facebook Ads te ajută în indexarea SEO.

Cu ajutorul unei campanii Facebook Ads, ajungi imediat la publicul țintă pe care ți-l dorești. Vrei să știi cum?

Devenind un canal de promovare enorm, Facebook a reușit să dezvolte un sistem de targetare extrem de complex, pe care specialiștii Facebook Ads cu experiență în domeniu îl folosesc în implementarea campaniilor de promovare.

Gândește-te că ai la îndemână filtre pe care le poți rafina până ajungi la rezultatul pe care ți-l dorești, iar Facebook nu numai că-ți permite să targetezi utilizatori dintr-o anumite regiune, ci și:

  • persoane aflate recent în această locație;
  • persoane care locuiesc în această locație;
  • toată lumea din această locație.

 Inclusiv atingerea criteriilor de targetarea a utilizatorilor noi.

Promovare prin Google Ads

Cea mai rapidă și mai ușoară cale de a ajunge la audiența pe care ți-o dorești, în cazul tău, o audiență locală, este crearea unei campanii Google Ads.

O campanie de Google Ads este foarte importantă în ceea ce privește ecosistemul promovării online deoarece, cu ajutorul acesteia, afacerea ta poate apărea pe Google la o simplă interogare. Când vine vorba de promovarea unei afaceri în mediul online prin Google Ads, poți alege:

  • crearea de anunțuri pe Google Search;
  • campanii Google Shopping Ads;
  • campanii de YouTube.

Bune practici în loc de concluzii

În concluzie, dacă ai o afacere locală, trebuie să ții cont de unul dintre cei mai importanți factori, care pot face diferența în ceea ce privește conversiile: vizibilitatea în mediul online. Care se obține cu o strategie de promovare bine făcută.

Care-s bunele practici de care să ții cont atunci când concepi un plan de marketing local?

ce face si ce nu face agentia google

Iată-le, pe scurt:

Fidelizarea clienților sau legătura dintre online și offline

Pentru o afacere locală este important ca online-ul să colaboreze cu offline-ul. Clienții fizici pot trece oricând în online și invers. Plus că, recomandările aduc mereu noi clienți. Cum realizezi toate aceste lucruri?

De exemplu, oferi vouchere sau discount-uri clienților care cumpără online sau celor care te recomandă. Poți gândi strategii de cross-selling sau upselling prin care să conectezi strategiile de marketing online cu cele ale magazinului fizic. Și, desigur, te poți îndrepta către canalele de social media pentru a-ți promova atât brandul, cât și serviciile sau produsele.

Descrierea produselor prin valorificarea intenției de achiziție

Utilizatorii nu caută doar un produs sau un serviciu. Ei vor o poveste în care să se regăsească. O afacere pe care să o susțină. Și, cum discutăm despre marketing local, vorbim implicit despre producători locali, produse autohtone și alte elemente care pot sensibiliza publicul țintă.

Așadar, descrie în detaliu produsele și povestea din spatele lor. Urmărește, întotdeauna, intențiile sau nevoile publicului țintă.

Nu te feri din a folosi conținut video. Conectează un cont de YouTube cu site-ul tău și folosește videoclipuri de prezentare pentru produse sau pentru procesul de realizare al acestora.

Prețuiește-ți brandul și vei fi apreciat

Așa cum ți-am spus deja, povestea contează, în prezent, mult mai mult decât produsele în sine.

Derulează campanii de brand awareness fără a urmări un scop comercial imediat. Trezește nevoia achiziției înainte de a încheia vânzarea propriu-zisă.

În plus, prezintă echipa din spatele brandului. Clienții trebuie să știe cine sunt oamenii care participă zi de zi la procesul de dezvoltare al produselor oferite în piață.

Folosește feedback-ul în avantajul tău

Dacă ai o afacere locală, cu siguranță primești feedback din partea clienților. Ce faci cu acesta?

Ei bine, folosește-l în avantajul tău. Feedback-ul te va ajuta să îți îmbunătățești atât comunicarea cu clienții tăi, cât și calitatea produselor ori a serviciilor oferite.

feedback in dezvoltarea afacerii

Desigur, mută toată experiența acumulată și în mediul online. Acolo, interacțiunea virtuală trebuie să asigure o comunicare cât mai apropiată de cea fizică, din magazinul propriu-zis.

Colaborează cu alți producători, implică-te în dezvoltarea comunității locale

Este bine să ai cât mai mulți parteneri locali. Astfel, puteți să vă promovați reciproc produsele și ideea de afacere.

În plus, implică-te în cât mai multe proiecte pe plan local. Clienții tăi trebuie să-ți asocieze brandul cu inițiative în care afacerea ta este utilă pentru dezvoltarea comunității locale. Astfel, tot mai mulți oameni vor empatiza nu doar cu brandul tău, ci și cu serviciile pe care le oferi.

O idee așa cum nu a mai avut nimeni

Așa cum poate te-ai obișnuit deja, ineditul este apreciat de clienții tăi. Oferă ceva ce nu a mai făcut nimeni până acum.

Gândește reclame unice, cu implicații sociale. Așa cum sunt, de exemplu, cele în care se ironizează anumite defecte ale societății actuale.

Potențialii clienți vor dori să sprijine o inițiativă unică, menită să schimbe în bine comunitatea sau practicile mai puțin apreciate.

Dacă vrei ca afacerea ta să fie printre primele, atunci nu ezita să contactezi specialiștii ThePharmacy pentru mai multe detalii în ceea ce privește campaniile de Facebook Ads sau Google Ads dedicate pentru afacerile locale.

Pe curând!